SUA. Compania de tehnologie Smartmatic responsabilă cu asistența la vot în Los Angeles a dat în judecată FoxNews, acuzând o campanie de dezinformare: “Alegerile nu au fost furate sau trucate. Acestea sunt faptele”.

SUA. Compania de tehnologie Smartmatic responsabilă cu asistența la vot în Los Angeles a dat în judecată FoxNews, acuzând o campanie de dezinformare: “Alegerile nu au fost furate sau trucate. Acestea sunt faptele”.

sua-compania-de-tehnologie-smartmatic-responsabila-cu-asistenta-la-vot-in-los-angeles-a-dat-in-judecata-foxnews,-acuzand-o-campanie-de-dezinformare:-“alegerile-nu-au-fost-furate-sau-trucate-acestea-sunt-faptele”.

Smartmatic a intentat un proces de 2,7 miliarde de dolari împotriva Fox News, susținând că organizația media “a afectat iremediabil atât democrația la nivel mondial, cât și compania”.

“În noiembrie și decembrie 2020, Fox News a difuzat mai multe rapoarte care afirmă și sugerează că Smartmatic a fraudat alegerile din 2020. Au repetat afirmațiile și acuzațiile false și în articolele și postările de pe rețelele de socializare, care au fost văzute de milioane de persoane”, acuză Smartmatic.

Procesul, intentat în New York, îi implică și pe realizatorii Fox News, Lou Dobbs, Maria Bartiromo și Jeanine Pirro. De asemenea, îi vizează și pe Sidney Powell și Rudy Giuliani, care l-au reprezentat pe fostul președinte Donald Trump în încercarea sa de a anula rezultatele alegerilor prezidențiale.

Pământul este rotund. Doi plus doi este egal cu patru. Joe Biden și Kamala Harris au câștigat alegerile din 2020 pentru funcția de președinte și vicepreședinte al Statelor Unite. Alegerile nu au fost furate sau trucate. Acestea sunt faptele. Sunt demonstrabile și irefutabile”, spune compania în întâmpinarea depusă.

Compania se alătură astfel Dominion Voting Systems, compania responsabilă cu numărarea voturilor la alegerile prezidențiale, care a intentat procese de defăimare împotriva lui Powell și Giuliani. Smartmatic a jucat un rol mai mic în alegerile din 2020, oferind asistență tehnologică doar în Los Angeles. Însă, conform teoriei conspirației împinsă de Powell, acțiunile Smartmatic ar fi fost cruciale în stabilirea unor legături secrete între Dominion și regimul președintelui venezuelean Hugo Chavez. Atât Dominion, cât și Smartmatic spun că nu au legături între ele.

Sursă: Business Insider